MASTERAT ÎN DREPT
Structura tezei de masterat de tip cercetare
CONSTRUIREA SOCIALĂ A INFRACȚIUNII : CAZUL PROSTITUȚIEI ÎN CANADA (2016)
Teza de masterat adresează întrebarea următoare : „Cum se construiește social o infracțiune din Codul criminal în Canada?". Teza propune o analiză juridică a dreptului penal în două părți, pe baza unei posturi istorice și sociologice, care examinează atât fațada, cât și culisele mecanismului de criminalizare.
În ceea ce privește fațada mecanismului de criminalizare, teza de masterat examinează „starea dreptului privind criminalizarea anumitor activități legate de prostituție și evoluția istorică a modului în care legislatorul canadian a abordat acest fenomen”.
În ceea ce privește culisele mecanismului de criminalizare, teza de masterat procedează la „o analiză sociologică a procesului de criminalizare, dintr-un punct de vedere constructivist al acestui fenomen complex, multidimensional, multifactorial și, în cele din urmă, conflictual, care implică participarea activă a diferiților actori sociali”. Aceși actori sunt examinați, precum și caracteristicile lor, ideologiile lor și poziționările lor respective față de criminalizare.
În această dinamică, statul canadian joacă adesea rolul de arbitru părtinitor, favorizând valorile ideologice ale actorilor care corespund celor ale partidului aflat la putere. Aceste valori fluctuează la rândul lor în funcție de epocă, de contextele economice și geopolitice.
Dialectica hegeliană de tip „teză antiteză sinteză” sau „problemă reacție soluție”, un instrument principal al acestor actori, este de asemenea analizată. Aceasta include în special calificarea „ca problemă socială” a comportamentului care se dorește a fi criminalizat, crearea de panici morale în legătură cu acest comportament, instrumentalizarea limbajului juridic și manipularea percepției publicului. Scopul urmărit este acela de a obține un sprijin popular, sau măcar aparența unui oarecare sprijin popular, în ceea ce privește soluțiile ideologice propuse ca răspuns la comportamentul pe care acești actori doresc să-l criminalizeze.
Teza pune în evidență caracterul universal al anumitor mecanisme, puțin examinate de domeniul dreptului penal, care sunt totuși folosite de diferiți actori sociali pentru a modela dreptul penal în societățile occidentale care sunt bazate pe „principiul statului de drept”, precum Canada, pentru a transforma voința ideologică a unora în lege opozabilă tuturor.
(extrase din teza de masterat)
În rezumat : câteva constatări din teza de masterat în limbaj simplu
Fațada mecanismului de criminalizare :
evoluția istorică legislativă în ceea ce privește comportamentul interzis
În Canada, aparatul de stat, înțeles într-un sens larg și cuprinzător, este compus din Parlamente, guverne, judecători, forțele de poliție, serviciile de informații și forțele armate. Acest agregat de putere deține un monopol asupra utilizării forței pentru a controla comportamentul în societate.
Aceste instituții ale statului acționează în sinergie sau în complementaritate.
Parlamentul federal este cel care decide calificarea legislativă a unui comportament ca și crimă, precum și soluțiile legislative în a o aborda. În ceea ce privește fațada criminalizării, se regăsește un proces pozitivist de adoptare a legilor, care este un mecanism legislativ procedural. Judecătorii contribuie la acest proces prin hotărârile lor prin care se pronunță asupra interpretării dispozițiilor legislative sau asupra constituționalității acestora.
În ciuda puterii sale vaste, legitimitatea statului nu există decât dacă populația o recunoaște, de unde importanța pentru acest actor în special să se autolegitimeze în mod constant. În acest sens, diferiții actori statali se validează adesea între ei pe ei înșiși.
Un mare efort de legitimare este, de asemenea, depus de către stat în ceea ce privește codificarea dispozițiilor care interzic un comportament.
Statul folosește construcții lingvistice, narative care își găsesc sursa în realitate, într-o realitate manufacturată sau în imaginarul autorului.
Legile adoptate de stat în materie de criminalizare nu reflectă întotdeauna „voința poporului” sau „valorile societale”, dar reflectă adesea interesele ideologice ale partidului politic aflat la putere.
De-a lungul epocilor, abordarea adoptată de legislatorul canadian față de activitățile legate de prostituție a evoluat, trecând de la o abordare concentrată pe adoptarea de dispoziții legislative mai generale, largi și cuprinzătoare, la o abordare concentrată pe o inflație de dispoziții legislative specifice, care acoperă mai multe comportamente și care vizează obiective ușor diferite de cele vizate anterior de legislatorul canadian. Se caută criminalizarea aceluiași comportament, dar pentru motive diferite.
În mai multe rânduri, voința statului de a criminaliza sau de a decriminaliza s-a manifestat printr-o încăpățânare și o încrâncenare deosebită pentru a promova agenda sa legislativă. Această caracteristică a fost observată chiar și în cazurile în care populația a fost în dezacord cu inițiativa sa legislativă.
Analiza fațadei procesului de criminalizare poate fi completată prin examinarea procesului de culise, care este mai larg și mai complex, multidimensional, plurifactorial și în cele din urmă conflictual, implicând participarea activă a diferiților actori sociali.
Culisele mecanismului de criminalizare :
o construcție dialectică hegeliană formulaică de tip „problemă reacție soluție”
În Canada, privilegiul de a redefini juridic un comportament ca fiind o crimă este un act rezervat unui singur actor social, Parlamentul federal, însă alți actori sociali au un impact semnificativ asupra acestui aspect de calificare, în mod indirect. De exemplu, guvernul aflat la putere, prin numirea judecătorilor, decide tacit și subtil care vor fi interpreții legilor adoptate de Parlamentului federal, cine va face parte din acest mic grup elitist care se va pronunța asupra valorilor partidului care formează guvernul care i-a numit în funcțiile de judecători, sau asupra valorilor partidelor de opoziție.
Mai mulți actori sociali sunt implicați și se află în centrul schimbărilor legislative. Participarea anumitor actori variază în funcție de subiectul vizat de voința de criminalizare, în timp ce alții sunt omniprezenți: partidele politice, poliția, mass-media, organizațiile profesionale sau educaționale, activiștii, grupurile religioase, corporațiile private, diferite organizații, cadrele universitare etc.
Rolul acestora este de a agita opinia publică atunci când este nevoie și de a concentra atenția asupra unui aspect specific al contextului care vizează subiectul, scopul final fiind obținerea sprijinului social necesar pentru adoptarea măsurilor legislative sau implementarea programelor sociale.
Una dintre tehnicile care este adesea utilizată de actorii sociali interesați să producă o schimbare legislativă legată de un comportament este utilizarea dialecticii „problemă reacție soluție”:
Problemă: comportamentul care trebuie interzis este calificat ca fiind o problemă socială majoră, o situație limită care necesită o intervenție rapidă a autorităților.
Reacție: actorii sociali provoacă emoție, stârnind o reacție în rândul publicului, care solicită apoi autorităților să ia măsuri legislative (de exemplu, legislație punitivă, criminalizare, etc.).
Soluție: pretinzând că vorbesc în numele publicului și în interesul public, actorii sociali propun public soluții ideologice predeterminate care sunt în conformitate cu interesele lor și cer autorităților să adopte legi în consecință.
Etapa 1: actorii sociali califică un comportament ca fiind problematic din punct de vedere social
Prin sublinierea gravității comportamentului.
Prin publicitate prin intermediul mass-mediei.
Prin organizarea de campanii sau acțiuni colective în cadrul cărora sunt formulate nemulțumiri sau doleanțe.
Prin sublinierea importanței adoptării de legi care să criminalizeze comportamentul vizat.
Prin simplificarea dezbaterii.
Prin utilizarea unui limbaj cu terminologie aliniată intereselor partizane ale actorului social, în conformitate cu poziția susținută (utilizarea noțiunii de risc, victimizare, promovarea acțiunii etc.).
Prin utilizarea de exemple tangibile, concrete, la care publicul se poate raporta. Dacă subiectul nu mai este de actualitate, actorii redefinesc problema pentru a atrage din nou atenția publicului.
Prin apel la logică sau la emoții.
Prin fabricarea consimțământului.
Prin utilizarea tehnicilor de manipulare a maselor sau de inginerie a consimțământului (Edward Bernays, Walter Lippmann), prin realizarea de asocieri cu dorințele și temerile oamenilor, utilizarea de „influenceri”, promovarea conformismului social, etc.
Publicul este liber să facă o alegere forțată (dirijată), să aleagă dintre opțiuni predeterminate. Libertatea de alegere și de autodeterminare a publicului este limitată în mod semnificativ de acest cadru („cea mai gravă formă de non-libertate este non-libertatea care nici măcar nu este percepută ca atare”).
Etapa 2: crearea efectului de amplificare a gravității „problemei sociale” printr-o panică morală care stimulează reacția publicului
Odată ce comportamentul a fost calificat ca fiind problematic, actorii interesați caută să stârnească o reacție în rândul publicului, astfel încât acesta să solicite autorităților să intervină: crearea de panică morală.
Panica morală este un instrument utilizat de actorii sociali pentru a convinge publicul că un comportament este mai mult decât o simplă problemă socială, ci o problemă socială importantă și urgentă, care necesită o intervenție rapidă din partea guvernului sau a Parlamentului.
Panica morală prezintă cinci caracteristici principale (Erich Goode, Nachman Ben-Jehuda, Stanley Cohen), identificabile adesea înainte ca guvernul să depună un proiect de lege important care criminalizează un comportament:
îngrijorarea, existența unui nivel ridicat de anxietate.
ostilitatea față de persoanele al căror comportament este considerat problematic.
un anumit grad de consens obținut sau fabricat.
disproporționalitatea (exagerarea naturii comportamentului care se dorește a fi criminalizat sau a consecințelor acestuia).
volatilitatea (panicile morale apar rapid, ca de nicăieri, și dispar în același mod).
Alte circumstanțe pot caracteriza panicile morale, în funcție de gradul de intensitate sau de grandilocvență atribuit acestora.
Ca urmare a acestui proces, percepția asupra necesității de a criminaliza un anumit comportament riscă să fie semnificativ alterată de diferitele mesaje folosite de actorii sociali pentru a-și promova poziția.
Membrii publicului internalizează aceste mesaje ca și când ar fi realitatea lor obiectivă și nu un construct al actorilor sociali.
Influența considerabilă a semenilor, conformismul social sau iluzia simțurilor sunt, de asemenea, utilizate pentru a crea panică socială până când individul este adus într-un punct în care este predispus la sugestii.
În acest moment de vulnerabilitate, mesajul actorilor sociali trece mai ușor și publicul este pregătit de următoarea etapă: formularea de soluții pe care publicul le poate accepta.
Etapa 3: actorii sociali își propun soluțiile
Odată ce terenul este fertil pentru propunerea de soluții, actorii sociali scot artileria grea:
fac apel la autoritate și la opinia experților sau a tehnocraților pentru a-și legitima soluțiile (unii pot fi aleși, alții pot fi plătiți, finanțați, numiți, recrutați sau autoproclamați).
utilizarea strategică a autolegitimării sau a interlegitimării actorilor statali se activează și se intensifică.
marketingul și relațiile publice.
discreditarea adversarilor și a pozițiilor contrare.
cenzură.
Pentru a-și legitima acțiunea de a criminaliza un comportament, statul folosește aceleași mecanisme.
Câteva comentarii ale profesorilor care au examinat teza de masterat de tip cercetare
Marie-Pierre Robert
este profesoară de drept penal la Facultatea de drept a Universității din Sherbrooke din 2007 și decană a Facultății de drept din 2024.
Prodecană din 2015 până în 2019, este cofondatoare și codirectoare a programului de Master în practică a dreptului penal și criminal, și membră a Centrului de cercetare „Societate, drept și religii” al Universității din Sherbrooke (SoDRUS).
„Această teză oferă o perspectivă multidisciplinară asupra construcției infracțiunii în Canada, folosind prostituția ca exemplu.”
„Combinând istoria și sociologia, acesta scoate în evidență numeroasele modificări legislative referitoare la infracțiunile legate de prostituție.”
Av. Popa „folosește construcționismul social ca și cadru teoretic, ceea ce este pertinent și ambițios.”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„Are avantajul - și ambiția - de a încadra dezvoltările juridice recente într-un context mai larg, atât istoric, cât și sociologic, ceea ce adaugă o provocare pe care a reușit-o” av. Popa.
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
Av. Popa „evidențiază bine contextul social și istoric în care au fost adoptate diferitele infracțiuni legate de prostituție – de la Confederație la decizia Bedford, trecând prin Raportul Fraser și Referința privind prostituția -, precum și importanța și influența acestui context asupra evoluției dreptului”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„În timp ce prima parte este construită pe o metodologie mai clasică, descriind evoluția dreptului pozitiv bazându-se pe dezvoltările legislative, jurisprudențiale și doctrinare, a doua parte se bazează în mare măsură pe doctrina sociologică și pe acțiunile actorilor sociali implicați în criminalizarea activităților legate de prostituție”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„Teza se bazează pe o bibliografie extinsă și pe o frumoasă varietate de surse, care sunt bine utilizate”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„Este bine structurată, cu o ordine logică”
Simon Roy
este profesor de drept penal la Facultatea de drept a Universității din Sherbrooke din 2003.
Prodecan din 2022 până în 2023, acesta este director al programelor de licență și masterat, director al programului de Master în practică a dreptului penal și responsabil al Diplomei de luptă împotriva criminalității financiare, pentru Facultatea de drept.
Profesorul Roy este membru-cercetător al Catedrei de cercetare CIBC și integritate financiară (axa legală).
„Cantitatea de informații procesate este considerabilă, iar autorul demonstrează amploarea extraordinară a cercetării sale”.
„Pe scurt, este o muncă remarcabilă din punct de vedere cantitativ”.
„Este o teză foarte ambițioasă”.
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
Av. Popa „a ales o postură teoretică destul de neobișnuită pentru o teză de drept. În același timp, asta i-a permis să adreseze întrebări interesante cu privire la cauzele care stau la baza deciziilor legislative și la rolul grupurilor de interes.”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„Prima [parte] constituie o recenzie istorică aprofundată”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„În mod clar, autorul a făcut o muncă de cercetare colosală”
Véronique Fortin
este profesoară de drept penal la Facultatea de drept a Universității din Sherbrooke din 2015 și avocată, membră a Baroului din Quebec.
Prodecană pe tematica învățarea experiențială și relațiile cu comunitatea din 2024.
„Autorul a citit foarte mult, și în mai multe discipline.”
„Curiozitatea sa intelectuală este impresionantă! Sursele pe care le citează sunt interesante.”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„Teza este bine scrisă și bine prezentată”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„Partea 1 este descriptivă, dar bine construită și interesantă”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„efortul este remarcabil”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :
„Se simte că autorul s-a imersat într-o literatură complexă și că a dorit să aducă o contribuție originală.”
Raport de evaluare a tezei de masterat, 2016 :